Echipa Gloria Buzău a câștigat, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (2-0), partida amicală susținută pe terenul sintetic din Crâng în fața formației Juventus București, ultimul test înaintea plecării în cel de-al doilea stagiu de pregătire al iernii, la Montecatini.
Golurile buzoienilor au fost marcate de Vlaicu ‘8, Sandu ’20 și Luis Dias ’56.
Tehnicianul Ion Balaur a trimis în teren două echipe distincte, câte una pentru fiecare repriză, cu o singură excepție, căpitanul Cătălin Vlaicu.
În prima repriză, Gloria a evoluat cu Mincă – Vlaicu, Mera, A. Rațiu – Scutaru – Aziz, I. Matei, Fl. Sandu – Chițu, Axente, Vigariu.
În partea secundă au fost folosiți la Gloria Buzău următorii jucători: Zimmerman – Luis Dias, Vlaicu (Crețu), Diogo Silva, Teușan – Cojocnean, Moreira, Ademar, Ad. Popa – Pătraș, Popovici.
Accidentat la ultimul antrenament, senegalezul Mansour a fost menajat, la fel ca și spaniolii David Sanchez și Luis Garcia.
Într-un alt meci amical, echipa a doua a Gloriei Buzău, întărită cu Arcaba, Falardo, Dino Eze și Stankovici, a fost învinsă, cu scorul de 6-0, de echipa de liga a III-a, Rocar București.
Duminică, Gloria Buzău va pleca în Italia, la Montecatini, pentru un stagiu de pregătire ce se va încheia la 18 februarie.
MEDIAFAX
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER